Eu sunt una cu cântecul, principala necesitate a sufletului meu
Nicolae Gribincea s-a născut la 20 octombrie 1961.
1979-1980 – studiază la Colegiul „Elena Sârbu” din Soroca, specialitatea coregrafie.
1984-1988 – studiază la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”, Facultatea Culturologie.
1984 – vine în ansamblul „Tălăncuța”.
1988-1999 – este artist de balet în formațiile profesioniste de cântec și dans popular „Lăutarii”, „Floarea Moldovei”, „Fluieraș”.
A susținut spectacole în România, Austria, Franța, Bulgaria, Azerbaidjan, Cipru, Finlanda, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Letonia, Rusia, Spania, Turcia, Ucraina.
Este laureat al multor festivaluri internaționale.
1989 – organizează la Liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi”, studioul folcloric Plăieșii.
1996-2002 – lansează colectivul popular ostășesc „Salvatorii”.
1997 – șef secție Tineret, Cultură și Sport, pretura Buiucani.
1999 – activează în aceeași funcție la Pretura Botanica.
2000 – face studii postuniversitare la Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova.
Realizează, în grup și individual, expediții folclorice (în Bucovina și Bugeacul de Jos).
1990 – a fost distins cu Premiul „Gheorghe Asachi” al Ministerului Învățământului.
1994 – se învrednicește de Premiul Special „Ethnos” al Ministerului Culturii
Înregistrează la Radioteleviziunea Națională peste 30 de creații folclorice, participă la numeroase emisiuni.
1996 – inițiază Festivalul obiceiurilor și tradițiilor de iarnă „Florile dalbe”.
1997 – organizator al Festivalului cântecului popular pascal „Pentru Tine, Doamne”! și al Festivalului de folclor ostășesc „La onor la datorie”.
2006 – editează cartea „Învrednicește-mă, Doamne”.
2007 – editează cărțile „Tăpănuța cea de aur” și „ABC muzical”.
2010 – i se decernează titlul onorific „Maestru în Artă”.
2013 – i se oferă Ordinul „Gloria Muncii”, pentru munca îndelungată și prodigioasă în domeniul culturii, contribuție la valorificarea și promovarea tezaurului folcloric Național și activitate organizatorică intensă.
„Ce sunt, de fapt, cântecele lui Nicolae Gribincea? Reverberații psalmice? Melodii celeste? Curățenie și echilibru interior ce se lasă peste neam, venind din răsărituri și apusuri? Cântări ale sufletului ce se înalță armonios spre cer? Doinire Dumnezeiască de vocale care zidesc în noi ceea ce se numește nădejde în Cel de Sus? – Cântecele lui Gribincea sunt imnuri pentru mileniul III. Orice ar fi, plăsmuindu-le, autorul lor rămâne cu toată făptura sa în Galaxia ce constituie, de la începutul începuturilor, temelia și sensul viețuirii omului pe pământ – credința în Dumnezeu. Nicolae Gribincea creează în numele acestei credințe, inspirat de măreția și generozitatea Divinității. Maniera modernă, actualizată și transfigurată, în care sunt realizate aceste cântece, nu le știrbesc aureola. Ele rămân a fi un frumos rezultat al semănării de lumină în întunericul spiritual, care deseori ne afundă în bezne.”
ANDREI TAMAZLÂCARU, folclorist
Nicolae Gribincea s-a născut la 20 octombrie 1961, în satul Mingir, Hâncești. Este al patrulea copil din cei opt. Cântecul l-a moștenit de la mama, iar dansul de la tata. Tata era o fire foarte artistică, doar că era mai retras, nu își manifesta aptitudinile de dansator, mama în schimb, cânta foarte bine, avea o voce de răsuna toată mahalaua. A crescut cu repertoriul lui Nicolae Sulac. Obișnuia să urce pe un par la poartă și le cânta trecătorilor din repertoriul marelui rapsod. În clasa a IV-a a cântat prima oară pe scenă și specialiștii de la clubul din sat i-au confirmat lui și părinților săi că are voce bună. Regretă că n-a avut acces în copilărie la o școală de folclor, dar din clasa a IV-a până în clasa a IX-a a cântat în taraful de la Mingir.
Mărturisește că muzica este remediul prin care sufletul său tinde să se exprime în valențe artistice, cântecul fiind cea mai potrivită modalitate de expresie a eului său lăuntric – atât omenesc, cât și creativ. Uneori muzica îl bântuie ca o furtună, alteori îl face să cugete până la lacrimi. Cântecele, piesele muzicale, îndeosebi cele cu caracter religios, sunt oglinda în care se uită sufletul lui Nicolae Gribincea, acest brav fecior al neamului care a venit pe lume pentru a-și crește sufletul și a împărți semenilor din bogăția lui spirituală manifestată prin creații artistice. Sufletul lui Nicolae Gribincea tot timpul vibrează, cântă și este în căutare de noi comori! Ori de câte ori îi este greu, zice o doină. Cântă pentru sine, pentru astâmpărarea sufletului. „Mi-s tare de dragi ducătorii de cruce precum este Nicolae Gribincea, fiindcă-s deosebiți”
IULIAN FILIP, scriitor
Neobositul Nicolae Gribincea, la început dansator, apoi interpret, textier, autor de cărți, a făcut atât de multe pentru cultura noastră încât ar trebui să-i fim recunoscători. Cea mai mare realizare a lui rămâne a fi acești artiști din ansamblul etnofolcloric „Plăieșii” pe care reușește să-i mențină lângă el timp de 30 de ani. A avut întotdeauna convingerea că valoarea nu-și pierde autenticitatea indiferent de spațiu și timp.
Responsabilitatea îi este caracteristică, o condiție esențială pentru a reuși. În viață și emoția contează, spune Nicolae Gribincea. Cei lipsiți de emotivitate nu pot crea.
S-a format ca și coregraf în școala sovietică de dans. A dansat timp de trei ani în ansamblul „Flotskie rebeata”, la Sevastopol. Revenit din armată a urmat studiile Institutului de Artă din Chișinău și a fost prins în vâltoarea dansului. Până să ajungă la Tălăncuța, a fost artist de balet în formațiile profesioniste de cântec și dans popular „Lăutarii”, „Floarea Moldovei”, „Fluieraș”.
Întâlnirea cu Andrei Tamazlâcaru și apropierea de „Tălăncuța” l-a făcut să se reorienteze și să dea prioritate cântecului. Cei care trec prin folclor, mărturisește maestrul, niciodată n-o să-și uite rădăcinile, neamul, pentru că folclorul este ca un generalizator care te ridică la o anumită treaptă de a înțelege lucrurile, de a le vedea altfel, de a te posta într-un anumit spațiu, loc, timp și de a încerca să te definești față de ceea ce te înconjoară.
Prima întâlnire cu Domnul Tamazlâcaru, s-a produs la un concert, atunci nu a cântat pe măsura așteptărilor sale, iar a doua zi a mers la el în birou și l-a rugat să-l ajute să găsească modele bune. I-a dat un cântec de recruție. Apoi i-a mai dat unul. A dansat în armată, apoi la Academie, la „Miorița”, astfel că voia să se ocupe de coregrafia tradițională și în cadrul ansamblului „Tălăncuța”, dar nu prea a reușit, artiștii care deja erau trecuți prin moara folclorului nu l-au luat în serios.
Andrei Tamazlâcaru l-a îndrumat spre cântecul neaoș, autohton, neștiut de mulțime. Primele expediții folclorice le-a făcut singur, în satul de baștină Mingir, apoi au urmat Voinescu, Horjești, Regina Maria (Semionovca, pe atunci). Erau încercările lui de a-și alcătui repertoriul. Din satul Mingir a descoperit de la Tomiță Munteanu jocul pruncului, care ținea de folclorul copiilor. Prima expediție în care au mers împreună cu Andrei Tamazlâcaru și Iulia Osoianu s-a întâmplat în anul 1989, în Satul Nou, regiunea Odessa. A avut prilejul de a cunoaște în expediții oameni frumoși, sinceri, firești, purtători de cultură tradițională. Apoi Domnul Tamazlâcaru i-a mai pus o sarcină, să studieze dansul tradițional, în paralel cu cântecul. Vedea că își dorește să și cânte. Astfel a învățat stilurile interpreților din teritoriu. Așa de fapt, a început să se nască artistul Nicolae Gribincea. Totul a venit pe parcurs. A acumulat gust artistic deosebit, repertoriu unical și a învățat să îl pună în valoare cu ajutorul colectivului pe care-l diriguiește. Îi este recunoscător dascălului său, Andrei Tamazlâcaru, care l-a ajutat întotdeauna cu repertoriul, dar și cu un sfat la momentul oportun.
„Pentru mine ca interpret este important să cânt sincer, autentic, țărănește. Cântatul nu este o profesie, este altceva: o pasiune, o stare de spirit, un fel de scut protector ce mă ferește de mediocritate și de prostie, care, din păcate, e fără margini și face mult rău. Un cântec de valoare e ca și o personalitate: are caracterul, ținuta, starea și demnitatea sa.”
NICOLAE GRIBINCEA
Repertoriul de dădăcit este un capitol aparte în creația lui Nicolae Gribincea. Dezmierdările, cântecele de leagăn, melodiile de jucat și alte forme etnopedagogice constituie preocuparea lui de mulți ani. Colindele, cântecele ostășești, de recruție, de dor, de înstrăinare, de dragoste, sunt și ele în permanență în atenția lui. Către toate acest tezaur i-a îndreptat atenția mentorul său, folcloristul Andrei Tamazlâcaru.
Nicolae Gribincea are o relație specială cu Divinitatea. Consideră că în relația individ – Dumnezeu sunt foarte importante timpul, locul, starea sufletească, intonația cu care îi adresezi rugăciunea.
„Atunci când zicem Dumnezeu, avem în vedere o energie care leagă lucrurile. Dumnezeu este dragoste, frumos, lumină și noi trebuie să creștem această părticică de Dumnezeire din noi. Eu împreună cu „Plăieșii” o facem prin artă. Îi învăț și pe ei că mintea, dacă nu știi să o oprești ești purtat de colo-colo. Se spune că între două gânduri, anume pauza este Dumnezeirea. Dacă am putea opri aceste gânduri și am coborî din minte în inimă, ne-am întâlni cu partea Divină din noi înșine, ne-am găsi echilibrul moral, spiritual.”
NICOLAE GRIBINCEA
Pe lângă fenomenul „Plăieșii” care se conturează atât de frumos după o perioadă de continuă creație, îndelungi căutări, expediții, pe parcursul anilor, Nicolae Gribincea a condus și ansamblul „Salvatorii”, de la o unitate militară din cadrul Ministerului Apărării. Este și mentorul ansamblului „Haiducii” la Centrul de excelență în transporturi și se bucură că acești tineri pleacă în viață cu un anumit repertoriu, cu o anumită conduită și crede că acesta este rostul lui pe acest pământ, să aducă dragostea de cântec pentru toți cei care doresc să o însușească.
NICOLAE GRIBINCEA DESPRE SUFLET
Lumea trebuie să-și găsească pacea interioară, să ajungă la sine prin liniște. Ajungând la sine te descoperi și te poți regăsi în mediul și în viața pe care o trăiești. Se zice că rugăciunea este comunicarea noastră cu Dumnezeu și este nevoie de această rugăciune măcar o dată în zi dacă nu de trei ori și mai des. Aici vorbesc despre o rugăciune trăită, simțită. Avem o mare responsabilitate prin ceea ce spunem, cum spunem, cui spunem, pentru că vorba Sfântului Ioan Hozevitul: „Omule, ce mare răspundere ai prin tot ce spui, prin scris sau viu grai, căci ea mereu spre iad sau rai o să te-ndrume”. Prin ceea ce faci creezi un anumit spațiu, o anumită stare energetică pe care dacă o alimentezi cu frumos, crește frumosul, iar dacă o alimentezi cu negativ, sporește negativul. Eu aleg să transmit frumosul și să înmulțesc părticica de Dumnezeire care mi-a fost dată la naștere.
*** „Eu am avut o simpatie aparte față de Nicolae Gribincea. L-am cunoscut în „Tălăncuța”. El fiind de fire mai modest și timid, și-a început cariera cam târziu, de fapt, ca și toți Tălănciștii. Dar, totuși, având academia neoficială a lui Andrei Tamazlâcaru, cred că Nicolae a perceput și a conștientizat lucrurile mai bine decât noi toți. De la bun început el a efectuat expediții într-un mod frecvent și foarte sârguincios. Recunosc, în Bucovina Nicolae Gribincea a făcut mai multe expediții decât mine pentru că de multe ori mă contactează și-mi spune, probabil descifrând fonogramele: – Nănașă, nu vrei să-ți dau un cântec frumos din Bucovina? Nicolae este un artist împlinit. Dansator, interpret, compozitor, a editat cărți cu versuri și muzică pe care ansamblurile folclorice le preiau în repertoriul lor, aceste minunate imnuri celeste. Nicolae Gribincea este un neobosit om de cultură căruia îi doresc spor și reușită în toate.”
MARIA ILIUȚ, interpretă
