Ansamblul etnofolcloric ”Plăieșii”, prezent la ”Nunta Zamfirei”, Bistrița, 2018

Nu știm alții cum sunt…, vorba lui Ion Creangă, și el un plăieș, în felul lui, dar nouă ne saltă și acum inima de bucurie, după ce am ascultat și vizionat momentul realizat de ”Plăieșii”, din Republica Moldova, la Festivalul Internațional de Folclor, ”Nunta Zamfirei”.
În Bistrița sunt mulți trăitori de dincolo de munții de la est, din Vatra Dornei, până la Iași. Ritmurile de-acasă, cu bune, cu rele, creează întotdeauna prilej de bucurie. Un alt fel de bucurie. Și dacă ne luăm după simțire, și aceasta e diferită. Ne leagă pământul, graiul, tradițiile, orice am face.
Cu alte Ansambluri participante la ”Nunta Zamfirei”, am luat interviuri înainte de intrarea în scenă. Cu ”Plăieșii”, ”vorbim” după… Și ei ne-au schimbat toate planurile. Așa cum planul de-acasă nu se potrivește cu cel din târg. Nu mai avem nicio întrebare, după ce i-am văzut evoluând pe scenă. Ce să-i mai întrebăm?!… Cum e la Bistrița? Cum apreciază Festivalul ”Nunta Zamfirei”? Au răspuns prin muzica lor. Au cântat bărbații-plăieși, ca brazii. Cum le spune și numele ”etno-folcloric”, au creat pe scenă un decor desprins, parcă, din doinele de țară, de înstrăinare, de dragoste, de haiducie… De azi. Un grup de voci masculine, de cristal. Vehemență și suavitate, după o formulă borgesiană. Ritm, de mâncau pământul, răsuna valea, tremurau stelele și sclipeau ochii spectatorilor.
Nicolae Gribincea, creatorul acestui grup, la 15 Ianuarie 1989, dată însemnată, și prin zi, și prin an, este primul dintre… plăieși. Cu darul povestirii, al cântecului, al dansului, al captării atenției între piese. Om ager, sprinten, hotărât, un adevărat artist.
Între două ansambluri, cu muzică pe orizontală, mai legănată, grupul ”Plăieșii” a săltat cu și prin muzica lor întreaga atmosferă, pe verticală, făcând emoția să plutească în aer, electrizant.
”A cuprinde” înseamnă ”a îmbrățișa”. Ei au cuprins cu muzica lor toată Bistrița. Și împrejurimile. Și credem că așa fac pe oriunde se duc. Și mai credem că, dacă ar fi fost după ei, ar fi cântat toată noaptea. Pentru că ei cred că ”frumosul va salva lumea”, în linia lui Tolstoi și a lui Goethe. Dar și adevărul basarabean, pe care îl poartă, în chip de artă, prin lume.