Membrii Ansamblului etnofolcloric “Plăieşii” au primit Butonul de Argint

Membrii Ansamblului Etnofolcloric “Plăieşii”, condus de Nicolae Gribincea, au primit Butonul de Argint de la YouTube pentru că au reuşit să adune peste 100 de mii de abonaţi. Unele cântece ale artiştilor basarabeni au aproape 15 milioane de vizualizări.Este şi aportul tuturor celor care se uită la “Plăieşii” pe youtube, de aceea să le mulţumim aşa cum le mulţumim de obicei: mulţumim, mulţumim, mulţumim”, a spus NICOLAE GRIBINCEA, conducătorul Ansamblului Plăieşii.

În doar trei ani, numărul abonaţilor pe canalul de youtube a crescut de la câteva zeci, la peste o sută de mii. Acolo sunt postate peste o sută de cântece şi imagini din concertele susţinute în acest an de Amsamblul “Plăieşii”, în România.

18 dintre cele peste o sută de cântece au înregistrat peste un milion de vizualizări pe youtube.

Ansamblul etnofolcloric Plăieşii a fost fondat în 1989 de către muzicianul şi folcloristul Nicolae Gribincea. Este un ansamblu vocal-instrumental format din 14 membri, 7 instrumentişti şi 7 vocalişti. Din 2007 până în prezent au lansat 7 CD-uri cu folclor autentic românesc.

Video