Dumitru Popa

Nai

Dacă ar fi să mă descriu, atunci aş spune că omul este slăvit prin muncă, iar mie nu mi-a fost frică niciodată de muncă. Este drumul firesc pe care îl parcurge un muzician în fiecare zi.

La Plăieşii am venit în anul 2022 şi m-am bucurat să găsesc un colectiv cu o atmosferă prietenoasă. Din experienţa pe care o trăiesc alături de băieţi, cuvintele care ar caracteriza ansamblul etnofolcloric “Plăieșii” ar fi: autocar, 500 km, repetiție, “hai iar” şi lista poate continua.

Popa 1

Primul cântec pe care l-am învățat când am venit la “Plăieșii” a fost  “La omul care mi-i drag”. Nu există spectacol la care acesta să nu fie solicitat. De cele mai dese ori îl interpretăm chiar repetat şi obligatoriu împreună cu toţi spectatorii. Din această activitate am înţeles că omul fericit ştie să creeze o atmosferă fermecătoare în jurul său. De la conducătorul nostru, Nicolae Gribincea, am învăţat ce înseamnă punctualitatea, o calitate pe care trebuie să o aibă orice artist pentru a obţine performanţă. De asemenea verticalitatea, stima, responsabilitatea, dragostea pentru folclor sunt pilonii pe care se bazează succesul. Portul tradițional este veşmântul în care ne prezentăm în faţa spectatorilor şi cred că el reprezintă istoria neamului. Publicul nostru este compus din oameni îndrăgostiți cu adevărat de frumos.

Blitz interviu

Motto: “Bate fierul cât e cald”
• Scena presupune pregătire şi responsabilitate.
• Folclorul este înțelepciunea poporului.
• Talentul este o abilitate.