Petru Covată

Voce

Îmi place muzica și dansul, sunt deschis cu oamenii și găsesc limbă comună cu oricine.

Am venit la “Plăieșii” pe 12 iunie 2019. Repertoriul etnofolcloric atât de frumos mă face să rămân împreună cu ei și astăzi. Primele cântece pe care le-am învățat au fost: “Hai, hai, lume-aleasă” și “Haide, lume’.

Unul din cele mai îndrăgite cântece din repertoriul nostru este “Frunzuliță troscoțelu”, pentru că reprezintă cele cinci etape pe care le trăiește omul într-o viață.

 

Nicolae Gribincea este profesorul nostru care se dedică în totalitate. El ne învață arta dansului, felul în care un artist trebuie să vibreze și să se comporte pe scenă pentru că este un proces mult mai complex decât ar părea la prima vedere.

În expediții, “Plăieșii” găsesc piese noi, le dau viață și le aduc în fața publicului. Iar publicul nostru este reprezentat de oameni din diferite categorii de vârstă. Pe noi vin să ne asculte chiar și cei care până acum nu au manifestat nici un interes față de folclor.

Costumul popular tradițional reprezintă îmbrăcămintea specifică unei regiuni sau țări. Pentru mine portul tradițional este o valoare, o bogăție moștenită de la străbunii noștri, pe care-l port cu demnitate și mândrie.

 

Disciplina, dragostea pentru folclor, simplitatea, deschiderea pentru ceva nou, sunt elementele de bază care ne caracterizează în totalitate.

Blitz interviu

Motto: “Dumnezeu îi dă fiecăruia dintre noi un cântec”
• Scena este un stimulator creativ pentru un artist.
• Folclorul reprezintă totalitatea creațiilor artistice ale unei culturi.
• Talentul este o meserie cu care te naști, nu una pe care ai de gând s-o înveți.