Sunt un simplu om care își propune să învețe în fiecare zi ceva nou de la viață.
Fac ceea ce îmi place și mă reprezintă și vreau să cred ca o fac bine, cu mult drag și dăruire de sine. Studiez și practic cercetarea folclorului muzical-coregrafic, dar mă preocupă și conservarea biodiversității și protecția resurselor naturale.
În componența “Plăieșilor” mă număr din anul 2014. În timp, acest colectiv a devenit pentru mine o a doua familie, locul unde mă simt la fel de bine ca acasă. “Plăieșii’ înseamnă în primul rând o echipă foarte bine coagulată, atitudine, onestitate, tinerețe și artă.
Când am venit la “Plăieșii” știam deja multe piese din repertoriul ansamblului, dar în perioada când am început repetițiile învățam programul de cântece religioase. “Imnul credinței” a fost primul cântec transcris în caiet. Cântecul meu preferat este „La casa de omenie” pentru că anume acest cântec a fost descoperit în prima mea expediție folclorică la “Plăieșii”.
De la Nicolae Gribincea poți învăța doar de bine, el mereu ne insuflă că atunci când vrei să-ți reușească un lucru, neapărat trebuie să-l faci cu drag. Directorul școlii “Plăieșii’ insuflă elevilor săi: punctualitatea, onestitatea, omenia, dragostea față de neam. Un plăieș neapărat trebuie să fie mai întâi de toate un om devotat și bineînțeles talentat. Pentru că ansamblul are un program foarte încărcat trebuie să fie pregătit pentru a face față drumurilor lungi, obositoare, iar atunci când este cazul, să se poată mobiliza rapid și să iasă la atac. Însuși Dumnezeu a binevoit ca să adune la “Plăieșii’ băieți buni care își cunosc rostul, care își fac meseria cu devotament și care fac lucruri frumoase.
Portul tradițional este o nestemată a neamului nostru, este ceea ce ne identifică ca popor iar atunci cand îl îmbrăcăm, neapărat ne impune respect față de ceea ce e al nostru. Sunt mândru că port căciulă și suman și-s fecior de vrednic neam.
Expedițiile folclorice stau la baza Ansamblului Etnofolcloric “Plăieșii”. Datorită expedițiilor noi am acumulat un vast repertoriu de cântece și dansuri. Eu fiind la rândul meu conducătorul artistic al unui ansamblu folcloric de copii, știu cât este de greu să aduni un repertoriu autentic și valoros. Mă simt mândru că de patru ani sunt părtaș la expedițiile folclorice ale “Plăieșilor” unde am găsit deja câteva piese care înregistrează peste 1 milion de vizualizari pe Youtube.
Întotdeauna cântecul a adunat oameni buni în jurul nostru, evident că asta s-a întâmplat și în viața mea. Datorită “Plaieșilor” mi-am făcut prieteni noi și am întâlnit oameni frumoși în cale. Publicul nostru vine la spectacole pentru că știe că de fiecare dată va vedea ceva nou. Niciun spectacol susținut de “Plăieșii” nu a fost identic. Eu sunt fericit când văd la concert oameni de toate vârstele începând de la copii, tineri și bătrâni: „De la copil cu țâța-n gură, până la cel cu barbă sură”, vorba poporului.